Prima mea toacă și simbolurile din spatele acesteia

20.12.2019

Am primit o bucată de lemn rășinos, care nu este ideal pentru sculptat, însă am acceptat provocarea. Am împărțit bucata în patru și am facut după cum urmează:

Prima față

Ormanemtația am compus-o din două vârtelnițe de-a stânga și de-a dreapta, înconjurate fiecare de o funie dispusă sub formă de colac.

Vârtelnița este un simbol puternic în cultura românească. Un semn străvechi, ce pune lumea în mișcare. Se zice că vârtelnița este cea care are puterea de a schimba ziua în noapte, sau de a face trecerea de la un anotimp la altul. Țăranii încrustau simboluri precum acesta pe stâlpii caselor, pe porți, pe obiecte din gospodărie, deoarece considerau că îi apără de rele și le aduc prosperitatea în ogradă.

Funia este un simbol protector, al infinitului, de aspirație către înălțimi și poate semnifica uniunea cerului cu a pământului, când dispunearea este una verticală, însă în cazul de față, am ales forma colacului, ceea ce îi schimbă înțelesul, formând un spațiu ocrotitor.
Colacul are întrebuințare bivalentă, folosit la ritualuri ce sărbătoresc viața, precum botezul și nunta, dar și la opusul acestora, înmormântările. Forma sa circulară subliniază ideea de ciclicitate, le fel ca parcursul obiceiurilor în care este folosit.

Așadar, cele două simboluri îmbinate, vârtelnița și funia încolăcită, sugerează protecția cursului vieții, de la naștere, până la moarte.

De jur împrejurul lemnului, am desenat două șiruri de dinți de lup, opuse, ce au format un zig-zag. Acest brâu poate fi vazut ca o spirală a vieții, ce formează și ea un câmp ocrotitor. În colțurile lemnului, am ales să îmbin șiragul colților cu funii.

Despre unul dintre cele mai râspândite simboluri românești, dintele de lup, se spune că are puterea să arate drumul în întuneric, de aceea, ciobanii își crestau botele cu acest semn.

După desenul a fost gata, a venit vremea sculptatului. Pentru că nu am încă un spațiu special pentru proiecte mai mari de acest gen, mi-am proptit bine toaca pe biroul meu de lucru și am început să adâncesc inițial formele, cu dalta și ciocanul. Pentru că locuiesc la bloc, se presupunea că mi-aș fi deranjat vecinii, însă norocul a făcut că și ei renovau și făceau mai mulă zarvă decat mine. Singurul “deranj” l-am făcut în propria casă, deoarece am umplut-o cu așchii, dar nu cu orice așchii, ci cu unele de la o toacă plină de simbolistică și puteri protective.

Pentru crestarea vârtelniței și a funiei am folosit daltițe curbe cu diferite unghiuri de deschidere, iar pentru dinții de lup, mi-a ajuns o singură daltă dreaptă. Pentru scobirea formelor, am folosit cuțitașe speciale pentru sculptură, bine ascuțite.
Lemnul fiind unul rășinos și așchios, nu a fost un proces tare ușor, însă am izbutit. După multe ore de muncă, prima față a fost gata de șlefuit.

A doua față

Pe partea din spate am repetat procesul de împărțire a lemnului. De jur împrejur am ales tot dinți de lup, de data aceasta într-un singur șir.

De-a stânga și de-a dreapta, am desenat stăpânii cerului, Soarele și Luna, două simboluri cu adevărat puternice, prezente în cultura tuturor popoarelor.

Soarele, antiteza frigului, a nopții, a morții, a sterilității, este semnul absolut al vieții. Zorii de zi reprezintă renașterea și de aceea, se crede că cel ce își dă duhul la răsăritul soarelui, este scăpat de toate păcatele. Un obicei din Transilvania, legat de naștere de data aceasta, presupune ca bebelușul să fie închinat soarelui, în timp ce se rostesc aceste vorbe: „Mândru Soare, Mândru Soare,/Răsai cu 44 de răzişoare,/Da’ nu răsai numa’ pă Ţibleş, ori pă Tău,/Răsai pă capu’ şi trupşoru’ coconului meu!Şi din cap până-n picioare,/Să strălucească ca tine, Mândre Soare!”, pentru prosperitate și noroc.

Sunt o mulțime de credințe în tradiția românească ce se învârt în jurul acestul simbol, însă revenind la toaca noastră, din punct de vedere al ornamentației lemnului, țăranii obișnuiau să cresteze soarele pe pe stâlpii porţilor şi ai caselor, pe tocul uşilor şi ferestrelor, pentru a atrage belsugul și a feri de boală.

Luna, sora Soarelui, simbol feminin, nu are o conotație la fel de pozitivă în cultura românească. Conform unei credințe din Transilvania “când din căldarea lunii pline vor cădea trei picături pe pământ, acesta se va aprinde şi va arde cu tot ceea ce există pe el, venind astfel vremea de apoi”. Acești doi aștrii sunt reprezentați de obisei separat, deoarece se spune că inițial se îndrăgostiseră unul de altul, iar Dumnezeu i-a separat, pentru că sunt frați.

După ce am terminat de sculptat și finisat Soarele și Luna, toaca a fost gata de șlefuit.